Mai mult de 45.000 de români și-au petrecut minivacanța de rusalii în stațiunile de pe litoral și au cheltuit aproximativ 6 milioane de euro, cifre cu mult peste așteptările hotelierilor, care estimau un flux de 30.000 de turiști și încasări de 4 milioane de euro. Din păcate, statul nu s-a implicat în deschiderea sezonului și nici asociațiile de promovare nu au venit cu programe de atragere a turiștilor, iar meritul pentru succesul începutului de sezon se datorează exclusiv hotelierilor.
În acest an, sărbătoarea Rusaliilor a reprezentat, de fapt, deschiderea sezonului estival pe litoral. Acum au sosit la mare adevărații turiști de litoral, care au venit pentru soare și mare, spre deosebire de minivacanța de 1 Mai, când cei mai mulți români au ajuns la mare pentru cluburi.
"Turiștii au avut noroc în această minivacanță de o vreme superbă, soarele a bronzat, iar apa mării a fost foarte bună pentru baie. Ne așteptam să vină 30.000 de turiști, dar au fost aproximativ 45.000, dintre care cei mai mulți, ca de obicei, în Mamaia. Unele hoteluri din Mamaia au fost nevoite să refuze turiștii, deoarece au fost ocupate la capacitate maximă", a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Mulți dintre turiști, motivați de vremea frumoasă, au pornit la drum fără rezervare și au sunat la hotelurile de pe litoral de pe autostradă: “Aveţi locuri libere? Suntem la km 90 și venim! “
În această perioadă au fost mulți turiști și în sudul litoralului, aproximativ 5.000, care au venit pentru liniște, verdeață, mare și soare.
În acest an, hotelurile sunt mai bine pregătite și mai devreme deschise, iar sezonul se anunţă a fi mult mai bun. Au fost căutate hotelurile renovate, care au făcut investiții, care arată bine și care au avut curajul să facă promoții în această perioadă, turiștii fiind atraşi și de ofertele speciale.
“Este momentul ca autorităţile locale să se implice mai mult, litoralul romanesc are un mare potenţial şi poate concura cu litoralul ţărilor vecine. Anul acesta am primit semnale pozitive din partea Guvernului, care a redus TVA-ul la pachetelele de cazare şi începând cu 1 iunie şi la alimente, ceea ce va duce la o scădere vizibilă a costurilor de vacanţă pentru toţi românii. Patronii din turism sunt gata să deschidă un nou capitol de colaborare privind relaţia mediului de afaceri cu autorităţile statului.” a mai declarat Mohammad Murad, preşedintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
Anul trecut au petrecut Rusaliile pe litoral 10.000 de români, față de 30.000 în anul 2013.
*Aceste date sunt aproximative şi au fost obţinute pe baza estimărilor realizate de membrii FPTR.
FEDERAŢIA PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC
Relaţii suplimentare:
Dr. ing. DRAGOŞ RADUCAN
Vicepreşedinte FPTR
Tel 0744.544.056