Creşterea taxelor, a preţului combustibilului, gazelor şi energiei, lipsa măsurilor de susţinere a turismului au făcut ca în România valoarea coşului de vacanţă să crească.
Experţii de la Post Office Travel Money au monitorizat preţurile a opt produse alimentare şi nealimentare de uz comun, absolut necesare într-un concediu, în 40 de destinaţii de vacanţa de pe întreg mapamondul, mai puţin România. FPTR a continuat acest studiu introducând preţuri pentru produse şi servicii similare din țara noastră.
Rezultatul acestei analize arată că România este o destinaţie turistică de litoral cu preţuri medii de vacanţă aflată pe locul patru, într-un top al celor mai ieftine destinații din Europa în urma competitorilor Bulgaria, Spania și Turcia dar înaintea Greciei, Croaţiei şi Franţei.
România a scăzut cu două locuri faţă de 2012, când ocupa locul doi, comparativ cu aceleaşi destinaţii.
Coşul de vacanţă analizat în acest raport a inclus următoarele articole: o masă pentru doi adulţi (include 3 feluri de mâcare și o sticlă de vin local), un pahar de vin, un pachet de țigări Marlboro Lights, o sticlă de bere locală, o apă minerală de 1, 5 l, o ceaşcă de cafea servită la o cafenea şi o sticlă de Coca-Cola, o cremă de protecţie solară cu factor 15
Tabel 1: Preţuri comparative pentru coşul zilnic - în topul celor 9 destinaţii de petrecere a vacanţei
Produse şi servicii
|
Bulgaria Sunny Beach
|
Spania Costa del Sol
|
Croatia Kvarner
|
Grecia Corfu
|
Egipt Sharm el‑Sheikh
|
Italia Sorrento
|
Turicia Marmaris
|
Franta Nice
|
Romania Neptun
|
Ceasca cafea Bar/cafeanea
|
0,91
|
1,03
|
0,99
|
1,72
|
0,96
|
1,29
|
1,51
|
1,16
|
1,13
|
Sticla de bere locala Bar/cafenea
|
0,68
|
1,72
|
1,45
|
2,58
|
2,4
|
2,15
|
2,41
|
3,44
|
1,36
|
Sticla de Coca-Cola Bar/cafenea
|
1,13
|
1,03
|
1,74
|
2,58
|
0,96
|
1,72
|
1,51
|
3,01
|
1,36
|
Pahar de vin Bar/cafenea
|
1,81
|
1,51
|
1,74
|
2,58
|
3,84
|
1,72
|
3,02
|
3,44
|
1,13
|
O sticla de apa mineral de 1, 5 l Supermarket
|
0,45
|
0,33
|
0,58
|
0,35
|
0,48
|
0,82
|
0,75
|
0,86
|
0,9
|
Crema protectie solara factor 15 Supermarket
|
4,07
|
4,26
|
6,98
|
11,62
|
4,8
|
8,61
|
6,03
|
6,64
|
3,4
|
Pachet de tigari Marlboro
|
2,26
|
3,44
|
2,79
|
3,27
|
1,44
|
4,3
|
3,02
|
6,88
|
3,4
|
Cina pentru 2 persoane(include 3 feluri de macare si o sticla de vin local)
|
27,15
|
25,82
|
46,51
|
23,67
|
57,54
|
60,24
|
22,62
|
38,73
|
28,63
|
TOTAL CHELTUIELI
|
38,46
|
39,14
|
62,78
|
48,37
|
72,42
|
80,89
|
40,87
|
63,97
|
41,31
|
Preturile exprimate in euro
|
|
Top destinatii in functie de pretul cosului de vacanta - €
|
1
|
Bulgaria Sunny Beach
|
38,46
|
2
|
Spania Costa del Sol
|
39,14
|
3
|
Turcia Marmaris
|
40,87
|
4
|
Romania Neptun
|
41,31
|
5
|
Grecia Corfu
|
48,37
|
6
|
Croatia Kvarner
|
62,78
|
7
|
Franta Nice
|
63,97
|
8
|
Egipt Sharm el‑Sheikh
|
72,42
|
9
|
Italia Sorrento
|
80,89
|
În urma analizei acestor date s-a constat că Bulgaria este cea mai ieftină destinaţie, potenţialii turişti suportând un cost total al coşului de vacanţă zilnic de 38,46 €, iar la polul opus considerată drept cea mai scumpă destinaţie de petrecere a vacanţei este Italia – Sorrento, unde turiştii vor cheltui 80,89 € pentru aceleaşi bunuri şi servicii.
În aceste condiţii, România, ca destinaţie turistică poate fi considerată în continuare un chilipir pentru turiştii străini, unde aceleaşi produse costă 41,31 € însemnând o economie de 7,06 € pe zi, faţă de următoarea clasată, Grecia.
Ţinând cont de aceste aspecte putem spune că nu preţurile sunt cele care împiedică turiştii străini să vină în România ci faptul că nu se ştie că ţara nostra este o destinaţie accesibilă de petrecere a concediilor în special în staţiunile de pe litoralul românesc.
Chiar dacă pentru turiştii străini petrecerea vacanţei în Romanaia ar putea fi un chilipir, pentru majoritatea romanilor, vacanţă în propria tara rămâne un lux, datorită puterii scăzute de cumpărare a acestora.
FEDERAŢIA PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC
Relatii suplimentare:
Dr. ing. DRAGOS RADUCAN
Vicepresedinte FPTR
Tel 0744.544.056