Aproape 110.000 de români și-au petrecut Paștele în hotelurile și pensiunile din țară și au cheltuit mai mult de 7 milioane de euro pe servicii turistice, după cum reiese din datele centralizate de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Cele mai căutate destinaţii au fost Valea Prahovei, zona Bran-Moeciu, Bucovina şi Maramureş. Spre deosebire de anul trecut, când zilele libere acordate de angajatori cu ocazia sărbătorilor pascale au făcut “punte” cu 1 Mai, în acest an minivacanța de Paște a fost mai degrabă un weekend prelungit, de 2-3 nopți. Nu putem vorbi, așadar, de o comparație a numărului de turiști ajunși în cei doi ani în stațiuni, pentru că raportul este dezechilibrat. Și în acest an ofertele au fost diverse și s-au adresat tuturor categoriilor de turiști, de la studenți și tineri îndrăgostiți până la pensionari care au profitat de cele 2-3 zile de odihnă ca să-și trateze și problemele de sănătate în stațiunile balneare. Românii au mers și la pensiunile din zona rurală, în city break-uri în țară și străinătate, în stațiuni de la noi și de afară și au ajuns chiar și pe litoral. Hotelurile și pensiunile din zonele turistice românești au pus la dispoziție 136.000 de locuri de Paște, dintre care s-au vândut mai mult de 108.000, ceea ce reprezintă un grad de ocupare de 79%. Totodată, se constată o uşoară creştere a tarifelor, cuprinsa intre 2-5% fata de acum doi ani. Doar pentru vacanțele petrecute în țară, turiștii au cheltuit mai mult de 33 de milioane de lei (peste 7 milioane de euro), potrivit calculelor FPTR. Tendința ultimilor ani se păstrează și în ceea ce priveşte modalitatea de rezervare și din ce în ce mai puţini turişti români au ales să călătorească în ţară prin agenţiile de turism. Cei mai mulţi au rezervat direct la structura de cazare sau au folosit sisteme de rezervări on-line. Ca și în anii trecuți, pe locul întâi în topul preferinţele romanilor s-au clasat pensiunile rurale. Paștele la țară a fost cel mai solicitat, pentru că orăşenii, sătui de înstrăinarea provocată de urbanizarea excesivă, încearcă să se reîntoarcă la tradiţiile româneşti. Din cele 75.000 de locuri disponibile în pensiuni s-au vândut 65.000. Pe locul doi, după zona rurală, se afla staţiunile montane, cu cele de pe Valea Prahovei pe primele locuri ca atractivitate. Au fost puse la dispoziţie 30.000 de locuri în cadrul structurilor din zonele rurale, dintre care 22.000 au fost locuri vândute. În staţiunile montane, tariful mediu pentru vacanţa de Paşte de anul acesta a fost de 340 de lei de persoană pentru o vacanţă de trei nopţi. Din oferte nu a lipsit masa cu produse tradiţionale, însă au existat meniuri speciale şi meniuri alternative pentru vegetarieni. Familiile care au mers cu copiii în vacanţa de Paşte au putut să îi lase pe cei mici în ateliere de creație, în cadrul cărora au învăţat că vopsească ouă sau să confecţioneze felicitări de Paşti. Datorită tarifelor mai mici, romanii şi-au petrecut Pastele şi în diferite staţiuni balneoclimatice. Astfel au fost puse la dispoziţie 28.000 de locuri în structurile balneare, dintre care au fost vândute 20.000. Cei care au ales hotelurile de lux din staţiunile autohtone s-au bucurat de acces la SPA şi de alte servicii precum masaj, saună şi acces la piscină. Puţini hotelieri de pe litoral au avut oferte pentru turiştii care au dorit să petreacă Paştele la malul mării, litoralul nefiind o destinaţie tradiţională pentru această sărbătoare. Anul trecut, pe litoral au ajuns mult mai mulţi turiști, deoarece Paştele a coincis cu minivacanţa de 1 Mai. Majoritatea unităţilor de la mare care au pregătit, totuşi, pachete sunt în Mamaia. Au fost puse la dispoziţie 3.000 de locuri la mare, dintre care au fost vândute doar 900. Pentru cei care au dorit să petreacă sărbătorile de Paşte la malul mării, tariful mediu pentru un pachet de 3 nopţi de cazare în cameră dublă standard, cu mic dejun inclus, a fost de la 500 lei de persoană. Pasionaţii de pescuit au ales să petreacă Pastele într-o manieră inedită, în Delta Dunării. Au fost puse la dispoziţie 600 de locuri în cadrul structurilor de cazare dintre care s-au vândut aproximativ 400 de locuri. În ceea ce priveşte turismul extern, numărul redus de zile libere, dar şi contextul politic actual, au făcut ca interesul pentru petrecerea Paştelui în străinătate să fie scăzut, comparativ cu anii trecuţi. Numărul aproximativ de locuri puse la dispoziţie în cadrul diverselor oferte a fost de 7.500, dintre care 4.800 reprezintă numărul aproximativ de locuri vândute pentru sărbătorile de Paşte din acest an. Cele mai căutate destinaţii externe de către familii au fost cele de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, urmate de cele din Grecia sau Tenerife. La fel de căutate au fost Costa del Sol, Ţara Bascilor, Napoli-Sorrento, Sicilia, Toscana sau Portugalia pentru programele senior voyage, dar şi croazierele pe Marea Mediterană şi pelerinajele în Israel.
SITUATIA ORIENTATIVA
|
A locurilor disponibile de Paste 2017
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TURISM INTERN (in unitatile de cazare clasificate)
|
|
Nr. crt.
|
Tip turism
|
Locuri disponibile
|
Locuri aprox.vandute de Paste 2017
|
Tip servicii
|
Tarife
|
Tarif mediu/RON
|
Grad de ocupare
|
TOTAL
|
Paste 2017
|
1.
|
Montan
|
30,000
|
22,000
|
Sejur 3 nopti
|
150-900
|
340
|
73%
|
7,480,000
|
2.
|
Balneo
|
28,000
|
20,000
|
Sejur 3 nopti
|
150-500
|
280
|
71%
|
5,600,000
|
3.
|
Turism rural (pens.omolog)
|
75,000
|
65,000
|
Sejur 3 nopti
|
100-800
|
300
|
86%
|
19,500,000
|
4.
|
Delta (pens+hoteluri)
|
600
|
400
|
Sejur 3 nopti
|
200-1200
|
600
|
66%
|
240,000
|
5.
|
Litoral (hoteluri)
|
3000
|
900
|
Sejur 3 nopti
|
50-900
|
400
|
30%
|
360,000
|
TOTAL
|
136,600
|
108,300
|
|
|
|
79%
|
33,180,000
|
Atentie: Acestea sunt locurile disponibile, nu total locuri cazare clasificate.
|
|
|
|
|
|
*Aceste date sunt aproximative, au fost obţinute pe baza datelor furnizate de INSSE, a estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism şi au fost analizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Romanesc şi de Organizaţia de Marketing Turistic din România. FEDERAŢIA PATRONATELOR DIN TURISMUL ROMÂNESC Mohammad MURAD, Președinte Relaţii suplimentare: Dr. ing. DRAGOŞ RADUCAN Prim Vicepreşedinte Executiv FPTR Tel 0744.544.056
|